Iac sălbatic — cumpără sau vinde

Istoria rasei. Unul dintre marii locuitori ai Tibetului este Iacul sălbatic, care de-a lungul multor secole a servit ca mijloc de subzistență și de deplasare pentru oameni. Datorită acestor animale unice, oamenii supraviețuiesc în condițiile dure ale Tibetului și ale regiunilor montane. Crescătorii nomazi folosesc laptele, carnea și lâna Iacilor sălbatici pentru activitățile lor. Durata de viață a Iacului sălbatic este de aproximativ 20 de ani, fiind un animal foarte mare, cu o masă care poate ajunge până la 1000 kg. Iacul sălbatic are o istorie foarte bogată, aparține familiei Bovidae, genului Bos, iar patria iacilor este considerată Tibetul. Iacii se împart în două mari grupuri: domestici și sălbatici. Există o teorie conform căreia iacii și bizonii nord-americani au evoluat dintr-un strămoș comun, Iacii sălbatici au rămas în Asia de Vest, iar bizonii s-au mutat în America de Nord. Iacul sălbatic este numit „drong” de tibetani. Tibetul este o țară montană de o frumusețe fabuloasă, în care animalele supraviețuiesc cu mare dificultate; aerul rarefiat de munte, cantitatea scăzută de precipitații și clima aspră creează anumite probleme locuitorilor săi, totuși Iacii sălbatici sunt excelent adaptați la viața în aceste condiții. Conform datelor arheologice, Iacii sălbatici trăiesc în munții Tibetului, Asiei Centrale și de Est de 6000-8200 de ani. În prezent, Iacul sălbatic poate fi întâlnit la altitudini de 3000-5500 de metri în Tibet, Nepal și țările din Asia Centrală, însă în Bhutan este considerat dispărut. În zilele noastre, Iacul sălbatic este considerat o specie vulnerabilă, conform estimărilor, în regiunile montane ale Tibetului trăiesc aproximativ 15.000 de indivizi. Exterior. Iacul sălbatic are un aspect destul de neobișnuit: cap de vacă, corp de bizon, coadă de cal și blană de capră. Iacii domestici grohăie, deoarece nu știu să mucească și emit sunete asemănătoare cu grohăitul, din acest motiv iacii sunt numiți „bizonii grohăitori”, însă Iacii sălbatici nu emit niciun sunet, de aceea sunt numiți „bizonii muți”. La prima vedere, acest animal emană putere, având o cap de mari dimensiuni, urechi mici, coarne goale, un corp musculos acoperit cu blană lungă, cu un cocoș pe spate, picioare scurte și copite rotunde, formând un siluet foarte recognoscibil. Masa unui mascul adult poate depăși 1000 kg, iar femelele cântăresc aproximativ 400 kg, având o lungime a corpului, fără a include coada, de 3,5-4,0 m, o înălțime la greabăn de până la 2 m, o înălțime a umerilor între 1,37 m și 2,03 m și o lungime a cozii de la 60 cm la 75 cm.